Eu sunt un ratat...

    Recent am împlinit vârsta majorităţii, vârsta de 18 ani. S-a dus copilăria mult iubită... Mai am un an de liceu, mai un an de plăceri şi bucurii alături de persoane dragi mie.
    Am fost într-o dimineaţă la o rudă bătrână şi m-a întrebat "17 ani?".. Uită multe lucruri, iar mirarea de pe faţa sa când i-am răspuns "Nu, 18 ani!", mi-a adus sute de întrebări, gânduri neclare... De ce ne facem amintiri dacă, la bătrâneţe le vom uita cu fiecare secundă pierdută? Acum sunt major, dar sunt pregătit pentru ce va urma? Ce am clădit în aceşti 18 ani? Ce sunt eu...
   Eu sunt un încrezător, pentru că am încredere în tot şi toate (deşi regret pe urmă), şi am încredere în mine.
   Eu sunt un visător, pentru că am planuri de viitor ce implică multă muncă.
   Eu sunt un ratat, pentru că ratez cele mai frumoase clipe ce-mi pot oferi amintiri, satisfacţie, fericire.
   Eu sunt slab, pentru că îmi schimb buna dispoziţie după starea persoanei care mă face mereu să zâmbesc.
   Eu sunt puternic, pentru că lupt de fiecare dată panâ la epuizare, indiferent de situaţie.
   Eu sunt frumos, pentru că am un caracter demn de invidiat.
   Eu sunt urât, pentru că nu ascult tot timpul sfaturile primite şi fac după cum mă taie capul.
   Eu sunt prietenos.. pentru că ştiu ce înseamnă să fii singur într-o astfel de lume.
   Eu sunt ciudat, pentru că reuşesc să zâmbesc până şi-n cele mai cumplite clipe.
   Eu sunt un învingător, pentru că reuşesc să-mi duc toate planurile la un nivel cât mai înalt.
   Eu sunt fericit. Sunt fericit pentru că mi-am dat seama ce înseamnă 'iubirea', pentru că am în preajmă prieteni, familie, cunoştiinţe ce-mi fac zilele mai însorite şi mai pline de viaţă.
    Trecând peste clipe grele, bune, de coşmar sau fericite, am ajuns sa fiu astfel. Caracterul pe care-l "deţin" astăzi are multe "semne de război" (unele-s încă proaspete, ce-i drept), dar, privindu-le, mă ridic de fiecare dată mai puternic, mai încrezător, mai zâmbitor şi cu mândria în ochi.
Sunt doar la început, am o viaţă în faţă, ar trebui să profit de ea la maxim.
   Mereu vor mai fii momente schimbătoare.. oare voi ramâne la fel? 

Lucruri banale, inspiraţia lipseşte.

   Inspiraţie? De unde? Fapte, vorbe.. gânduri venite pe neaşteptate? Din ele să scriu? Din acestea să-mi extrag parţile ce mă "uimesc" şi să dau frâu liber imaginaţiei?
   Stau întins şi mă gândesc, dar mintea-mi joacă feste încontinuu.. Două-trei gânduri mai bune, mai logice, apoi: Paf! S-a dus tot. A dispărut ca o ultimă rază de soare în orizont. Clipele trec, aşa de lent şi nepăsătoare, iar timpul se scurge nesimţitor. Cum să-ţi poţi da seama despre ce să compui?

   Ştiu, sunt o mulţime de subiecte de dezbătut, dar parcă nu sunt pentru mine.. Mie-mi place să scriu despre realitate, despre sentimente, gânduri.. motivaţie. Să relatez despre politică? Mai bine m-aş lăsa de blog. Să dezbat subiecte banale precum "Un apus minunat" sau "Cafeaua, prietena de dimineaţă"? Aş putea, dar zău ca nu mă cuprind astfel de postări.

   Alegându-mi cu mare grijă de data asta cuvintele, expresiile, păşesc înainte spre o gamă largă de idei, care vin şi pleacă, apar şi dispar.. Să aleg unul? Asta şi fac. Parcă sunt la un joc de noroc: întind mâna şi tragi un bilet. Il cuprind temător, sperând să pot gândi mai mult de 4-5 cuvinte despre subiectul primit. Mă simt ca la proba orală de Bacalaureat (deşi mai am destul timp până să fac asta).. Îl deschid, îl citesc.. m-au cuprins emoţiile, mi s-au înmuiat genunchii, dar sunt emoţii cărora le pot face faţă uşor, am primit ceva simplu, realist. Asta e, despre asta voi dezbate data viitoare.

   Revenind la inspiraţie şi la blog, sunt aproape 40 de postări publicate (nu toate bune sau care să atingă o anumită ţintă, dar cu puţin înţeles), iar feedback-ul primit mereu a fost unul extrem de bun, neaşeptat si de fiecare dată cu o mică critică constructivă. Aceasta este numarul 38 in categoria celor postate, iar blogul, in prezent, deţine 3800+ intrări. Mirific! Oare ce voi mai scrie?
De fiecare dată când mă apuc de dezvoltat un subiect, ori o ţin una şi bună până la final, apoi modific cel puţin jumătate; ori scriu 2-3 rânduri apoi dispare tot, se evaporă în neant... Ce pot spune, nu sunt un geniu. Sunt un leneş, fără acte, ce-i drept. Dar, când e nevoie sau prind un subiect frumos şi cât de cât mai amplu, nu mai e nevoie decât de inspiraţie.

   Trebuie să învăţ să-mi pregătesc din timp cateva titluri.. Mi-aş dori să pot scrie saptamanal, dar singur e greu.. V-aţi implica puţin? Tot ce am realizat până acum este datorită vouă, dragilor. Sper ca numărul actual sa crească, sa fim mai numeroşi, şi poate, sa ne şi cunoaştem puţin. E o idee, de ce nu?