25 feb. 2016

Ne-au tăiat aripile...

   Exprimarea liberă ne este etern furată de cei care ne critică. Oare când ne vom putea arăta sufletele, când voi ne furaţi până şi cea mai simplă mimică?
   Gândirea ne este prioritară, dar cum o să ne putem arăta ceea ce ne exemplifică şi ne diferenţiază pe noi de alţii, dacă ne sunt închise orizonturile şi suntem "obligaţi" să ne comportăm, să gândim şi să acţionăm după normele comune ale societăţii? Fiecare persoană are un anumit criteriu de a se exprima, dar 70% sunt construite în aşa fel încât să se poata cataloga în normele comune ale societăţii din care fac parte.
De ce facem asta? Ne ascundem gândirea ce ne dezvoltă, în fiecare moment, câte puţin din imaginaţie. Ne sigilăm ideile, gândurile care, pentru cei care pretind a fi superiori nouă, sunt lucruri astrale sau mult prea "josnice" pentru a putea fi acceptate de ei.
   Exprimarea liberă ne-a fost furată mişeleşte, biata de ea... După cum relată cei de la "Ziarul de Iaşi" (www.ziaruldeiasi.ro), libertatea de exprimare "a ajuns ca o prelată veche şi roasă, bună de acoperit orice necurăţie". Acest lucru se întâmplă din pricina nedezvoltării ideilor în timp, ele rămân prăfuite, "neşlefuite", iar în vremurile ce vor urma, acestea vor prinde rădăcini adânci, chinuindu-ne să le dezvoltăm în momentele neprielnice.
   Normalitatea noastră a fost influenţată mereu, dar în timpul creşterii ne dăm seama ca nu e doar o influenţă aparte, ci devine tot mai apăsător o obligaţie. Ne sunt impuse anumite criterii ce ne îndepărtează constant de ceea ce se poate numi "normalitate"... În loc să putem gândim şi să acţionam liberi, după propria voinţă si plăcere, suntem "programaţi" să ne comportăm după mersul agale, după normele comune şi după partea majoritară a societăţii.
    În stadiul acesta am ajuns? Să ne fie tăiate aripile în fiecare clipă când mintea noastră chiar putem spune că lucrează şi crează ceva nou? Cum de am ajuns noi, ca popor tânăr şi nedezvoltat, să ne punem la pământ micile străluciri care pot da o urmă de ingineozitate în ceea ce se poate numi "lume materialistă"?
   Aplicabilitatea gândurilor care ne diferenţiază de restul scade constant, libertatea propriei opinii ne este tăiată din scurt, indiferent de cât de multe fapte facem pentru a ne arata ideea, gandul.
Dacă ar fi contrarii, am avea de învăţat; dacă am fi criticaţi, am putea folosi acele critici pentru a ne autocorecta. Dar nu, din păcate, ne sunt oprite toate căile de acces spre lumea exterioară. Ne este impiedicată orice urmă de dezvoltare personală, care întrece norma comună a societăţii.
   Materialiştii, din câte am înţeles, au o vorbă a lor: "Ori ca noi, ori deloc". Pentru ei este o lege, un model după care s-au format acele idei comune, micile reguli nescrise, care au îndocrinat zeci, sute de suflete pure, suflete ce îşi doreau o libertate a lor. Libertatea lor a fost "furată", a fost închisă şi aruncată într-un loc întunecat şi rece.
   Reconstituindu-ne ideile cu care am putut face primii paşi în societate, dacă sunt cel puţin creative, libertatea noastră de a ne arăta punctul de vedere în orice moment dorit, scade inexplicabil. Sinceritatea din cuvinte pe care o aveam în momentul oportun, ne-am autoîncălcat-o şi am înlocuit-o cu ceea ce se poate numi "minciună comună". Ne-am închis unele căi de a ne exprima din pricina sigilării ideilor, nu am încercat aproape deloc să luptăm împotriva majoritarilor, ci ne-am speriat de număr şi ne-am ascuns singuri.
   Suntem zilnic presaţi de persoanele care aparţin părţii majoritare, părţii diferite de noi. Am ajuns să fim criticaţi, după cum ziceam adineaori. O apăsare tulburătoare este prezentă mereu când încercăm să facem ceva nou, ceva care este diferit de limitele ce ne sunt impuse de către societate. Foarte multe persoane se întreabă mereu: "O să fie apreciat?", "Oare o să le placă?", "Ce vor zice restu?"; deşi, precum ziceam şi în postarea precedentă, răspunsurile vi le faceţi voi, nu vi le comunică nimeni, acelea sunt răspunsuri eronate. Ei doar "jurizează", îşi dau cu părerea (bine sau rău), vă laudă sau vă omoară din plin orice speranţă de a continua, de aceea este bine sa acţionaţi fără să vă pese de ceea ce spun ceilaţti, niciodată nu vă veţi putea aştepta la ceea ce ei vor spune. Voi doar actionatţ!
  " Libertatea de exprimare este libertatea politică de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere". -> Wikipedia
Din păcate, foarte multe persoane se lovesc de acele frontiere, oricât de mici ar fi, acele gănduri sunt pierdute pe moment, uitate pe parcursul timpului din lipsa de încurajare şi adunarea de critici şi ironii doar pentru a te deprima.
   Eu personal readuc idei, relatez informaţii şi mă strădui să comunic orice gând pe care-l am. De ce fac asta? Pentru că încerc, mă chinui, iar cateodată reuşesc să readuc libertatea de exprimare a unora care şi-au pierdut speranţa sau în privinţa cărora au încercat şi au reuşit partea cealaltă, partea "superioară", să le închidă şi să le sigileze ideile, inspiraţiile. Nu aştept absolut nimic în schimb, mă încântă să fac asta; iar dacă eşuez, învăţ din ceea ce am făcut greşit, ca data viitoare să nu fac aceeaşi greşeală sau una asemănătoare.
O fac pentru a vedea noi idei, pentru a redeschide lumea la minte şi doresc să văd activitate cu adevărat, nu doar să vegeteze într-un colţ al camerei, ci doresc să aud că au făcut ceva, ca au dat viaţă unor gânduri, unor idei ce înainte le-au fost imposibile sau greu de realizat.
   S-a ajuns ca o mare parte din acţiunile guvernate de noi să fie împiedicate şi considerate "mediocre", "stupide" sau "imature". ŞI nu doar acţiunile, ci şi stilul propriu. Stiluri ce ar trebui dezvoltate si adaptate după plăcerea personală, nu după partea majoritară a grupului de prieteni sau a societăţii(Spre exemplu, o bună parte din persoanele cu care îmi petrec zilnic timpul, fumează. Eu nu fumez, nu găsesc nicio satisfacţie în asta). Ei doresc să ne atragă în anumite părţi ale "universului" ce ei il deţin, să ne facă să ne adaptăm după criteriile formate de ei şi să ne îndeparteze de celalalte cercuri.
Indiferent de strădaniile pe care aceştia le fac, dacă nu au o tentă de asemănare cu ceea ce suntem în momentul actual, ar fi bine să încercăm să le respingem, amabil, oferta, rămânând şi dezvoltându-ne singuri stilul, fără vreo influenţă aparte. Hai să Nu îi lăsăm să ne atragă "cu bani marunţi", cu oferte de orice fel sau cu vorbe ademenitoare; ei vor doar să ne facă o copie fidelă a ceea ce noi nu putem fi.
   Păstraţi-vă libertatea de exprimare, luptaţi pentru ea, dezvoltaţi-o, atât în stilul personal: muzică, vestimentaţie, vorbe; cât şi în gândire si caracter. Voi sunteţi ceea ce contează. Nu lăsaţi pe nimeni să vă fure ce e al vostru, şi dacă încercaţi din greu pentru ceea ce vă doriţi, vă veţi simţi mai impliniţi ca niciodată.

24 feb. 2016

Răspunsuri multiple sunt fără rost.

   Tineretul zilelor noastre aspiră la nenumerate lucruri, dorinţe.
Tu, copile! Ţi-ai ales viitoarea meserie? Viitoarea locaţie unde vei pleca? Te-ai gândit dacă îţi vei putea face prieteni şi acolo, precum cei de acasă?  Eşti pregătit? Ţi-ai pregătit viitorul ?
   Sunt zeci, sute, poate mii de astfel de întrebări.. Important e să nu aştepţi un răspuns concret. Lasă totul sa fie un mister. Priveşte totul ca un întreg nedescoperit. Nu diviza acea unitate pură, n-o împărţii în nenumarate categorii. De ce? Niciodată nu vei primi un raspuns concret dacă ai prea multe întrebări; deşi nici dacă ai o singură nelămurire, fundamentală, oricât de simplă ar fi, fii sigur că n-ai să primeşti un răspuns.
   Oricât de multe idei, replici ai revendica, acestea nu sunt corecte. Răspunsurile la propriile întrebări le vei obţine doar de la tine însuţi, nu de la alte persoane.
Alegeţi întrebările ca atare, alegeţi o dogmă care să fie fundamentală, una de la care pleacă totul. Spre exemplu, Osho, un înţelept al sec XX, vorbeşte despre o întrebare ce  fiecărui individ îi apasă în minte, îl presează: "Cine sunt eu?".
Acest mare înţelept spunea: "Întrebarea este pură; nu te corupe. De fapt , îţi intensifică puritatea; te face din ce in ce mai clar.
Fii conştient de întrebare. Nu să te întrebi mereu "Cine sunt?", nu să o verbalizezi. Lasă întrebarea să existe fără nici o verbalizare. Las-o să existe precum respiraţia; să fie precum fiinţa ta. Las-o să fie acolo, tăcută, dar continuă, ca şi cum ai fi însărcinat cu ea. Într-o zi, dacă ai trăit cu întrebarea, aceasta va începe să dispară […] Iar când întrebarea a dispărut, nu poţi spune cine eşti, dar ştii. O poţi dansa; dar nu-i poţi oferi răspuns. O poţi zâmbi; dar nu-i poţi oferi răspuns. O vei trăi, dar nu poţi răspunde la ea."
   Sunt întrebări simple cu răspunsuri complexe; dar şi invers. De la o nelămurire fixă ce poate obţine ceva simplu şi la obiect, până la o întrebare cu răspunsuri multiple şi dezvoltate; nu este o bătaie lungă a drumului. Tot ceea ce ţine de aceste 2 lucruri este cum formulezi, atât întrebarea la care aştepti răspuns; cât şi replica pentru o viitoare nelămurire.
   După cum spuneam adineaori, noi, ca şi gloată tânără, plină de întrebări fără răspuns, cu agitaţia în sange şi cu o dorinţă imensă de a captura informaţii proaspete; ne-am pregătit într-un fel pentru viitor? Ne gândim măcar la ceea ce vom face peste 3 ani, 5 ani, 10 ani? Eu, spre exemplu, sunt nelămurit în ceea ce îmi priveşte viitoarea carieră.. deşi am în jur de 4 alegeri straşnice de făcut... Dar voi? V-aţi gândit măcar la ce opţiuni aveţi? Căutaţi adânc în sinea voastră, găsiţi acel lucru ce nu necesită cărarea a zeci de pastile de cap sau de stres. Găsiţi acel lucru, acel hobby, acea ocupaţie care vă readuce zâmbetul pe buze. Puteţi face o carieră din asta? Incercaţi, documentaţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut pentru început.
   Faceţi în aşa fel încât în fiecare dimineaţă să vă treziţi cu zâmbetul pe buze şi cu idei noi, cu sclipire în ochi şi cu plăcerea de a munci (ştiu, ultima parte nu sună prea bine, cui îi place munca?). Faceţi aceşti mici "paşi", iar hobby-ul pe care l-aţi transformat într-un job, un loc în care tu iţi eşti propriul şef, va prinde viaţă pe zi ce trece.
   * Vă doresc ca orice dorinţă de viitor să vă facă zilele/dimineţile mai frumoase, indiferent de obstacole sau necazuri *
  
  
 
  

4 feb. 2016

Happy Friendsday!

   "Nu renunța niciodată! Fă ce e mai bine pentru tine. Dacă cineva te iubește, întoarce-i iubirea înzecită. Nu regreta nimic, niciodată nu se știe ce e mai bine..."
   Hei, tu! Da, tu! Nu ai voie să regreți faptele făcute, defapt, nu ai voie să regreți nimic! Acele fapte s-au întâmplat cu un anumit scop. Nu uita, experiența câștigată te va ajuta pe viitor, îți va fi călăuză pentru viitoarele momente, asemănătoare cu cele pierdute în trecut. Pentru fiecare clipă de cumpănă vei putea avea o șansă să înveți ceva și/sau să încerci să îndrepți acea clipă, să-i ușurezi prezența și să i-o înfrumusețezi.
   Ai alături de tine una sau mai multe persoane care țin la tine, au grijă de tine prin propriile mijloace; persoane care ar face orice să te vadă fericit. Arată-le compasiune, dragoste; nu ură, aroganță sau dispreț. Fiecare dintre ele au un rol important sau mai puțin important, sunt mai active în viață voastră cotidiană sau nu.
   Indiferent de "mișcările" lor în societate și față de alții, ceea ce ar trebui să va preocupe mai mult fiecare desfășurare ce au făcut-o, o fac sau va urma să o facă în preajma voastră sau în acțiunile actuale/viitoare în care veți fi și voi implicați. Acele clipe va vor arăta mai concret ce fel de persoane sunt ele dacă respectivele chiar "merită" să fie în preajma voastră.
   Vorbe precum "Nu renunța!" sau "Încearcă!" deja vă sunt cunoscute, poate chiar învățate și chiar folosite de majoritatea dintre voi. Dar cel mai important, câți dintre voi le-ați aplicat? Câți dintre voi v-ați forțat limitele? Câți ați reușit să treceți peste ele? *Nici eu nu sunt genul de persoană care face ceea ce spune altora, vorba aceea: "Fă ceea ce-ți spune preotul, nu ceea ce face el!". Nu faceți ca mine în acest caz. Eu o să învăț să fac acest lucru.*
   Considerați-vă o a doua persoană careia îi spuneți acele vorbe. Autodepășiti-vă! Faceți acest lucru, și cei din jur vor face sau vor încerca la fel. Fiți un model pentru ei, arătați-le că se poate, indiferent de situație.
  *Aveți grijă de cei care vă sunt alături mereu: familie, rude, prieteni. Ei vă sunt sprijinul în orice moment. Nu le lăsați să plece cu prima ocazie!
Apreciați orice încercare de ajutor a lor, indiferent dacă reușesc sau eșuează."
-> Iubește-ți apropiații ca pe tine însuți/însăți <-