Visează! Încearcă! Anul acesta este al tău.

   Am să vă spun că în viaţă sunt momente în care vă veţi simţi neputincioşi, în care veţi cădea emoţional, în care veţi simţi că nu mai aveţi puterea de a vă ridica.
   Personal am sa încerc, daca va fi nevoie, şi de o sută de ori să mă ridic, chiar dacă voi eşua tot de atâtea ori, voi încerca tot mai mult. Dacă voi da greş şi voi renunţa, mă voi mai putea ridica? Am să mai încerc vreodată? Nu! Dacă voi greşi, dacă voi eşua din nou şi din nou, am să încerc tot mai mult şi mai intens. De ce fac asta? Pentru că ştiu că acolo, undeva, am o şansă să reuşesc. Ştiu că merită să încerc, şi ştiu sigur un lucru: "Dacă perseverenţa este tot mai mare, şansa de a obţine acel lucru creşte constant". Sunt tipul de om care munceşte pentru ceea ce-şi doreşte, şi nu voi renunţa prea uşor.

A meritat să încerc, după fiecare eşec am avut de învăţat câte ceva, mi-am luat în considerare fiecare moment în care nu am făcut un lucru corect şi am exersat, de atâtea ori, până când am ştiut că am făcut bine şi-mi puteam spune mie însumi: "Asta e! Am reuşit!"
   Am întâlnit persoane ce ziceau: "Nu ştiu ce fel de scop mai am în viaţa aceasta..." Adică, da, bine zis, suntem aici doar ca să pierim sau ce? Este un scop al nostru, este un scop al vieţii? Am întrebări la care nu voi primii niciodată răspunsuri. Mi-am întrebat părinţii, am întrebat persoane cu studii superioare şi cu o mentalitate splendidă; am primit acelaşi răspuns: "Nu ştiu!" Sunt anumite lucruri în viaţă ce nu le putem controla, şi nu putem face absolut nimic să schimbăm acest lucru; tot ce trebuie să facem este să le acceptăm şi să trăim cu ele. Deciziile pe care le putem lua sunt: să renunţăm sau să continuăm să încercăm.
   Am să vă spun cum am ajuns dintr-o persoană depresivă să fiu ceea ce sunt astăzi. Da, am fost în depresie o perioadă care mi-a schimbat complet mentalitatea şi m-a maturizat mult prea repede... Când aveam 13 ani am fost foarte concentrat pe ceea ce nu aveam. Îmi doream să fac asta, să pot face aia, să pot face acel lucru.. Dar întrebarea este: "Ce puteam face?"
Vedeţi voi, am avut de ales, despre asta doresc să vă vorbesc în această postare: alegeri; decizii ce ne pot însenina zilele în viitor. Puteam fi nervos pe nişte lucruri mărunte ce înainte mă distrau, mă amuzau; sau pur şi simplu le puteam ignora. Puteam fi vesel, iar un simplu lucru mărunt ar fi putut să-mi strice toată buna dispoziție. Eu am ales să ignor toate aceste influențe ce-mi puteau strica dispoziția sau întreaga zi.

   Unu din proverbele mele preferate este acesta: Ignoră tot ce iți insultă sufletul, şi însăşi carnea ta va deveni un minunat poem (Walt Whitman).  Acest proverb este, vorba aceea "boboc de trandafir într-o coroană de spini"; el are o semnificaţie simplă, dar cu înţeles zguduitor: Ai grijă de sufletul tău, hrăneşte-l cu tot ce e mai bun, fereşte-l de necazuri şi nimic nu-ți va putea sta în cale.

  Se apropie un an nou. Începe-l cu zâmbetul pe buze, cu vise măreţe, cu determinare şi gândire limpede. Încearcă din greu, chiar dacă asta înseamnă să muţi munţii din loc. Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze. Visează! Încearcă! Nu renunţa!

Comparații nesemnificative, invidie.

„Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roți, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează și te menține într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile. Succesul îți va da toate drepturile, insuccesul îți va dovedi că ai greșit. Prin urmare, ceea ce are importanță e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândești că nu trebuie să-ți pese de mijloacele prin care-l atingi și, de fapt, așa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta și, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reușit și tu nu."
   De la mândrie până la invidie e un drum lung, dar care poate fi străbătut într-o clipă. O clipă ce ne poate transforma gândirea limpede în una încețoșată și ne poate zăpăci mințile.
    Un studiu al site-ului "Practic Sănătate" ne arată 5 mici paşi ai invidiei şi ne explică care sunt consecinţele sentiment, a acestei stări nesemnificative:

 -> 1. Neîncredere în sine

Măsura în care te compari cu alţii este măsura în care nu-ţi cunoşti propria valoare şi denotă neîncredere în propria persoană, în propriile forţe. Şi nu faci decât să tot adânceşti prăpastia, să mai ştirbeşti câte un pic imaginea pe care o ai despre propria persoană. Tocmai pentru că nu ai încredere în tine constituie motivul pentru care te compari cu ceilalţi din jurul tău. O persoană împlinită nu se compară cu nimeni. Nu are nevoie.

2. Devii dependent

Tot aşteptând să fii apreciat de ceilalţi, le permiţi să-ţi controleze sentimentele. Dacă ai maşină şi alţii ţi-o admiră, te simţi grozav. Dacă nu ai, iar alţii da, faptul te indispune. Dispoziţia şi trăirile tale depind de alţii, de aprecierile lor.

3. Eşti influenţabil

Orice ai face, alţii sunt ce-i care-ţi indică direcţia în care trebuie să te îndrepţi.

4. Poţi fi indus în eroare

Mercedes-ul lui Popescu nu e al lui, ci cumpărat în leasing de firma la care lucrează, iar casa cu care se tot laudă Ionescu este un apartament de două camere într-unul din cartierele mărginaşe ale oraşului. Părcă nu sunt chiar „realizări“ de invidiat. Zvonurile au proprietatea de a putea fi uşor distorsionate, aşa că e posibil să-ţi macini nervii şi să-ţi pierzi timpul gândindu-te la ceva ce nici măcar nu există.

5. Pierzi timp

Când, de fapt, ai avea atâtea lucruri mult mai interesante şi mai importante de făcut, nu-i aşa? Şi energie. Căci toate gândurile îndreptate spre o altă persoană înseamnă şi consum de energie. Când vei înceta să te mai compari cu alţii, vei avea mai mult timp şi energie pentru tine, viaţa şi tot ceea ce înseamnă ea ţi se va revela dintr-o cu totul altă perspectivă, în alte culori. Vei întrevede mult mai multe oportunităţi, pe care înainte nu le-ai observat. Vei face doar ceea ce vrei tu cu adevărat, activităţile pe care le vei desfăşura îţi vor aduce satisfacţii şi, drept urmare, vei obţine mai multe „victorii“ şi satisfacţii în tot ceea ce faci. <-

   Invidia îşi face apariţia când nu ne aşteptăm. Tânjim la ceea ce o persoană are şi noi nu. Ne dorim, spre exemplu, să arătăm (legat de aspectul fizic) ca o persoană mai arătoasă, mai musculoasă... 

*Mulţumeşte-te cu ceea ce ai, este al tău, şi nimeni nu îţi poate revendica acel lucru.*

Iubirea.

Din perspectiva unui om măreţ.
" Există o forță extrem de puternică, pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forță care include si guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers si încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA.

Când cercetatorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forță nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun si oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune si revelează. Pentru iubire noi trăim și murim. Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire, noteaza sunt sănătos.

Această forță explică totul și oferă sens vieții. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care ființă umană nu a învățat să o controleze după vointa sa.

Pentru a evidenția iubirea, am creat o simplă subtituire in cea mai faimoasă ecuație de-a mea. Dacă în loc de E=mc2, acceptăm ca energia pentru a vindeca întreaga lume poate fi obținută din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forță ce există, deoarece nu are nici o limită.

După eșecul umanității în a utiliza și controla celelalte forțe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hranim pe noi înșine cu o altă formă de energie…

Daca vrem ca speciile noastre sa supraviețuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieții, dacă vrem să salvăm lumea și fiecare ființă conștientă ce trăiește, atunci iubirea este unicul raspuns.

Probabil nu suntem încă pregătiți să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul și lacomia care devastează planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie așteaptă sa fie eliberată. "

// Albert Einstein

Suntem oameni, așa-i?

   Noi, ființe umane ce suntem predestinate pieirii, imperfecțiunea este haina ce ne îmbracă atât trupul cât și caracterul...
   Odată cu imperfecțiunea vin și greșelile, fapte pe care le facem fie ca vrem, fie ca nu..
Greșim, e ceva normal firii omenești s-o "dăm în bară" și să încercăm pe urmă să îndreptăm ce am stricat. Dar ce se întâmplă când nu vom putea schimba faptul ca un lucru a fost eronat și nu poate fii refăcut? Ce se întâmplă când acele lucruri sunt sentimente.. ele vor mai fii  vreodată reîntregite? Exact, nu...
   Cum de am ajuns să distrugem ceea ce înainte ne putea reda zâmbetul pe buze, ceea ce ne făcea să tresărim de fericire și ne umplea sufletul de bucurie? De ce facem asta? De ce ne rănim singuri?
   Poate o facem cu intenție, deși nu gândim.. Tot noi suferim pe urmă.
•Ascundem toate sentimentele și tot ceea ce ține de cele petrecute, ne arătăm nepăsători și zâmbim, cu greu, dar uite c-o facem... După un timp, realizăm ca trecem peste, că nu ne mai poate rănii absolut nimic din tot ceea ce înainte ne sfâșia pe  dinăuntru, deși, după cum am zis mai sus: "zâmbim, cu greu", uite că reușim.
   Trecutul ne este un model, rău sau bun, dar este un model din care trebuie să învățăm, să fim atenți să nu repetăm ceea ce am făcut, să nu retrăim cele întâmplate o a doua oară.
   Suntem oameni și ca fire suntem sortiți greșelilor. Atenție la cât de proporțională este acea " greșeală ", ca să puteți s-o îndreptați.

  

Versuri..

Ochii umeziți mi se-nchid în uitare,
Glasu-mi pierește în negura nopții,
Gândul la tine și acum mă doare,
Mă plimb, singuratică, în voia morții...

Picioarele mă dor de atâta stat
În gândul tău sinistru și rece,
Cu natură dezlănțuită; aș fii luptat
Dac-aș fii știut ca totul va trece.

Și-n urmă va rămâne decât surâsul  tău,
Cald și-mbătător ca și prima  dată,
De la rădăcină aș fii rupt ce-i rău,
Dacă-n inima ta, eu n-aș fii fost uitată.

Timpul a trecut, lăsându-mi în urmă,
Doar o speranță ce ușor se stinge...
Nu-mi va rămâne decât o mică umbră,
A dulcei fetițe, ce în genunchi ea plânge.

// Ana-Maria Antrop

Dispreț...

   Momente splendide, clipe ce înainte îți creau amintiri ce-ți făcea zambetul să-ți tresară pe fața palidă; cum de au ajuns acum să devină clipe reci, distante și, cu fiecare minut ce trece, tot mai pline de ură? Parcă tot mai disprețuitoare devine atmosfera în preajma acelor persoane, in jurul cărora, înainte, simțeam căldură și plăcere...
   *Am ajuns să pălesc în fața unor sentimente, să îmi sting fericirea cu tristețe și bucuria cu melancolie.. Toate acestea doar dintr-o simplă greșeală ce o voi regreta mult timp de acum înainte*
   Vorbe călduroase devenite reci și desconsiderate, fapte și atitudini ce îți vor strica buna dispoziție și te vor face să părăsești acel spațiu, în care, din câte se pare, nu vei mai fii dorit prea curând sau poate niciodată.
   *Gândește-ți faptele ce le vei face și măsoară-ți cuvintele ce le vei rostii; ca pe urma să nu regreți*

Trecutul ce se autoinvitã în viitor?

"Oricât aș vrea să te uit, nu pot..."
   Cuvinte ce te pun pe gânduri, vorbe ce-ți aduc amintiri atât bune cât și rele; care te fac să zâmbești larg sau să plângi amarnic...
   Eu, personal, am o vorbă, pe care nu mi-o voi însuși, deoarece nu am "dreptul de autor" asupra sa, dar ea sună cam așa: "Dacă pleci, ai grijă la prag, pentru că, daca te vei împiedica de prag, vei venii înapoi să-ți pansez rănile" .
De ce mereu când trecutul ne bate la ușă, mereu îi deschidem? De ce facem mereu asta și ajungem să suferim dinou și dinou, până ce ne vom învăța că "din trecut avem doar de învățat, nu și de repracticat ceea ce am făcut"...
   În ultimul timp, am fost căutat de anumite persoane care m-au format ca persoană, mi-au definit caracterul pe care îl arăt zilnic fără oprire și care îl pot numii " un experiment reușit ".. De ce spun acestea? Pentru că am reușit să trec peste faptele și toate greșelile din trecut, și nu doar că am învățat din ele, ci pe majoritatea le-am retrăit.
   După cum spuneam, dacă o persoană pleacă din viața voastră cu un motiv, se va întoarce cu o scuză, care să fi-ți siguri că vă va înmuia pe moment...
Sfatul meu în această postare?
*Indiferent de cine îți va răscoli trecutul și va încerca să își facă apariția și în viitorul vostru, nu-i acordați așa ușor o a doua șansă, pentru că niciodată nu-i veți știi motivele și scopul ce a adus acea persoană înapoi*

Îndepărtări neașteptate?

   * Problema construirii unor poduri între suflete nu e simplă deloc. Dar și mai dificil este să protejezi ceea ce ai reușit să construiești...*
    Cu toții cunoaștem acele momente când o persoanã înseamnă totul pentru noi, aceasta făcând parte ori din familie, ori din grupul de prieteni de zi cu zi.
    Momentele acelea când vorbiți doar cu el/ea, când râdeți împreună, când vă tachinați sau glumiți unul cu celălalt. După toate aceste clipe frumoase, mai apar și acelea în care unul dintre voi nu e tocmai ''bine'', dar stați chiar și câteva ore cu respectivul/respectiva (nu contează că vorbiți la telefon sau vă vedeți într-ul loc al vostru în care vă puteți întinde la vorbă fără a fi deranjați) până ce acea stare de ''suferință'' sau de ''singurătate'' va dispărea. Facem aceste mici gesturi deoarece știm că acea persoană nu va pleca de lângă voi, și că puteți avea încredere absolută unul în celălalt. Ei bine, toate aceste clipe frumoase se vor schimba, încetul cu încetul, până ce nu vor mai conta deloc (indiferent cât de multe ați făcut și cât v-ați străduit pentru acea persoană).
   În ce mod se vor schimba? În primul rând, comportamentul, care înainte era unul plăcut, unul care-l puteai accepta cu ușurință și care nu ți-ar fi putut face vreodată probleme; va deveni un comportament plin de ignoranțã și de nerecunoscut.
În al doilea rând, limbajul și vorbele, cuvinte mângâietoare ce înainte erau pline de compasiune, se vor transforma treptat în disprețuri și limbaj rece.
   Fie că vreți sau nu să acceptați aceste ''mici'' schimbări, acele persoane ori s-au ''plictisit'' (ca să n-o lungim atât) de voi; ori au găsit o alta, care la început li se va părea interesantă, deoarece este ''nouă''. Le va stârni noi interese, noi sentimente, pe care voi, cu toată străduința voastră, n-ați reușit să le ''dezvăluiți''.
   Firește, acea persoană nouă nu va știi despre voi, el/ea ''ascunzându-vă'' de respectivul/respectiva pentru a nu putea vorbi mai deschis (acest lucru este făcut pe baza temerii ''persoanei aproapiate'' de a nu-i destăinui cele întâmplate).
   >Personal mi s-a întâmplat aceste lucruri, și nu doar o singură dată, din păcate... Singurul sfat pe care vi-l pot da este să fiți atenți la acele mici schimbări, și dacă se poate să le și preveniți accentuarea.<
   *Secțiunea de comentarii este deschisă atât pentru toate tipurile de utilizatori, cât și anonimilor, la toate postarile.*

"Fetele și băieții"

Din perspectiva unei fete.

   "Baietii sunt oameni simpli care devin complicati pe parcurs. Sunt acele fiinte de care se indragostesc fetele. Ei sunt cei care ajung la inimile fetelor, cei care patrung in mintea lor si le citesc gandurile.
   Acestia vor avea relatii serioase sau neserioase cu diferite fete. La un moment dat le vor face pe acele fete sa sufere, chit ca le iubesc sau nu. Unii vor insela, iar altii vor gresi fara sa isi dea seama. Unii vor iubi cu adevarat, vor pune suflet in relatii, altii doar isi vor bate joc si doar se vor distra.
   E ok. Noi, fetele, suntem obisnuite cu asta. O sa inghitim totul pana ni se va umple paharul si vom renunta la tot, chiar daca iubim enorm si vom suferi. Nu se merita lacrimi si tristete pe fata noastra,cand inca suntem adolescente si avem tot viitorul in fata.
   Baietii daca pleaca..se vor intoarce la ceea ce au realizat ca au pierdut, dar fetele daca pleca,pleca de tot si nu se vor mai intoarce la ceea ce iubesc, fiindca au orgoliu si nu si-l vor incalca niciodata.
   Atunci o sa fie prea tarziu pentru baieti, caci nu vor mai avea nicio sansa. Si vor regreta... Poate unii vor invata din greseli, dar altii nu vor invata si vor continua sa faca la fel, gasind alte fete. In final, fetele se vor ridica de jos, isi vor lua inima in dinti si vor merge in cautarea altor baieti..."

   Serios, chiar atat de josnici am ajuns sa fim noi, rasa masculina, incat sa nu putem sa ''iubim'' o persoana?  Ba chiar am ajuns sa ne "distram'' pe seama unei fete care ne vrea binele?
   *Ce pot spune, rasa masculina a ajuns sa ma uimeasca pe zi ce trece tot mai mult, dar nu intr-un mod pozitiv*
   -->Sursa<--
Multumiri prietenei mele dragi, Daiana, care a fost de acord sa public aceste ganduri.

De ce trebuie sa jignim?

   In una din zilele precedente am facut un mic test asupra clasei mele, fata de care-mi cer scuze pentru acest lucru.
Testul consta intr-un lucru total banal, dar pe care l-am mai observat de curand, atacurile verbale asupra fizicului. Planul meu a fost de a-mi lasa parul in voia sortii, sau mai bine zis, nearanjarea sa in acea zi.
   Ce pot spune, ca in orice clasa de gimnaziu/liceu/facultate exista cel putin un clown care amuza clasa doar prin simpla deschidere a gurii. Ei bine, in colectivul clasei mele sunt mai multi, nu doar unul.
Fireste ca, vazandu-ma nearanjat, au inceput sa faca glume, unele reusite, altele proaste; dar nu aceasta este ideea ce vreau s-o transmit. Glumele acelea le-am "gustat" cu usurinta, intorcandu-le pe acelasi ton si cu acelasi zambet larg cuvinte pe care acestia le accepta la fel de usor precum pot "tranti" altora glume si jigniri fara sa le pese.
   Ce vreau sa transmit cu adevarat prin aceasta postare este ca, orice gluma, jignire sau mod gresit de exprimare a in legatura cu defectele sau calitatile unei persoane, pot fi percepute de cel jignit in 3 moduri:
-> Primul mod de a percepe o gluma sau jignire este abordat de majoritatea persoanelor; un mod pe care-mi place sa-l numesc modul "reintoarcerii", si consta in, dupa cum ii spune si numele, reintoarcereacu o alta jignire, doar pentru ca acesta sa nu para mai prejos.
-> Ce de-al doilea mod consta in primirea jignirii si in acceptarea sa; un mod prin care-ti interiorizezi gandurile si accepti acea insulta ca pe un "Salut!"
-> Ce de-al treilea mod este cel in care persoana jignita sa-si exteriorizeze emotiile: plans, furie, crize emotionale, cedari nervoase, etc...
Acest al 3-lea mod este cel care ne poate determina sa luam o hotarare in legatura cu glumitul sau jignitul unei persoane ce nu face parte din grupul de prietenilor de zi cu zi; desi pana si ei se simt cateodata jigniti.
   De ce va spun aceste lucruri? Deoarece nu vei sti niciodata peste ce fel de oameni poti da.
   *Nu jigniti o persoana oarecare doar pentru ca puteti. Incercati sa ganditi asupra cuvintelor ce doriti sa le impartasiti, iar daca nu puteti spune cel putin un lucru bun, atunci, sfatul meu este sa nu spuneti nimic*

Iertare.

   Drumul nostru prin viață trece prin oamenii pe care-i întâlnim. Unii ne ajută, ne ridică din condiția noastră de tineri ignoranți si ne deschid calea. Unii ne împing spre drumul maturizării, în timp ce alții ne împing pur și simplu.
   Atunci când gestul nu coincide cu așteptările noastre, sufletul se rănește și din rănile sale apar ranchiuna și frustrarea. Nu toți cei care ne fac rău sunt rău-intenționați, după cum nici cei care ne fac bine nu ne sunt în mod necesar protectori.
   Toate legile morale te îndeamnă să ierți și să mergi mai departe, dar niciodată nu este ușor. Binelui îi căutăm scuze, luăm în calcul probabilitatea unei fericite coincidențe, dar răului nu îi căutăm niciodată circumstanțe atenuante.
   *Consider că înainte de a urâ sau a ierta trebuie să înțelegem cu adevărat sensul lucrurilor care ni se întâmpla. Să ținem minte, pentru a nu crea noi ocazii de a fi nefericiți. Și să iertăm, ca să putem merge mai departe fără atât întuneric în noi.*

Capitolul 2. "Minciuni personale"

   Stau si ma gandesc mereu asupra anumitor actiuni facute, asupra multor alegeri luate atat dupa beneficiile lor, cat si dupa placerea de a face acea viitoare "greseala".

   Multe persoane vor fii mereu asa cum au fost invatate: bune, rele, timide, tupeiste; aceste criterii tinand doar de familia in care a crescutsi de anturajele pe care le-a avut indelungul copilariei/adolescentei.

   Tanjesc... Retraiesc momentele vechi asupra persoanei dragi pe care o puteam numii "prietena".

   Ma mint singur, atat asupra faptului ca nu am nevoie de o persoana langa mine, cat si a faptului ca mereu, cand am fost pus in situatia "dificila" de a alege intre persoana "iubita" sau o prietena apropiata, mereu am ales sa resping sentimentele si sa renunt la acele dragi atractii intre mine si persoana respectiva...

   Mereu ma regasesc in urmele amintirilor, care ma vor urmarii toata viata, deoarece nu sunt in puteri sa scap de ele. 

   De fiecare data am aprobat faptul ca-mi este mai bine singur... De ce? Pentru ca-mi este teama... Teama de faptul ca voi ramane dezamagit, singur in coltul meu, ca odinioara de altfel, dar aceasta va fii o alta povestire.

   *Nu-mi urmati exemplul de a sta inchisi in voi si de a va minti asupra faptului ca va este mai bine singuri... Acest lucru "minor" pentru unii, va fii letal pe parcursul anilor ce vor urma*

Capitolul I."Indepartari neasteptate."

   Vorbeam zilnic, fiecare minut ne era plin de momente mirifice in care zambeam, imparteam vorbe atat calme si cu o foarte mare usurinta in intelegere si placere de a asculta / citii; cat si vorbe in care ne contraziceam reciproc, ne spuneam verde-n fata ce aveam de spus si cateodata aveam tendinta de a lasa acele vorbe sa ne raneasca.
Dar nu, deoarece noi eram acele, acei buni prieteni, apropiati, ne stiam toate defectele si ne acceptam asa cum eram.
   Am avut discutii aprinse, cu sau fara motive bine intemeiate, dar mereu ne intelegeam la fel ca in primele zile, si asta ne facea sa fim doua persoane speciale.
Ne ajutam, ne sprijineam si ne eram alaturi unul altuia in orice moment aveam nevoie.
   De ce schimbarea aceasta brusca ne-a facut sa ne indepartam unul de celalalt... Ce s-a intamplat intre noi?
Din vorbirea noastra zilnica, din momente pline de vorbe si de ganduri care ne faceau ziua mai bune; am ajuns sa vorbim odata la 2-3 zile, iar dupa sa ajungem  sa vorbim odata la saptamana sau mai bine...
   Imi este dor. Dor de momentele in care ne spuneam vorbe care doream sa le auzim si care ne faceau zambetul sa rasara pe buzele noastre uscate...
   "Va doresc sa aveti parte de cat mai multa ingaduinta si binefacere alaturi de o persoana draga voua, care va este alaturi mereu. N-o pierdeti orice ar fii!"
   

Persoane false.

   "Falsitate, aroganta, neincredere", 3 cuvinte care descriu 100% omul fals.
   Avand in vedere ca, desi auzi chiar tu ca o persoana pe care te poti baza, una care, desi acum te ajuta, cu prima ocazie iti "intorc casa pe dos", te ranesc cu prima ocazie si iti ataca tot ce iti este frumos si ce te-ai chinuit sa obtii/devii chiar cu problemele tale.
   Incercati sa evitati persoane false, cele care va vor ranii. Daca vedeti/auziti cunostiinte "barfind" o persoana, iar acele cunostiinte sa va fie apropiate, fiti siguri ca in 70% din cazuri ce spun ele, este adevarat.
   Evitati-le, deveniti acea persoana care nu le va mai spune nici "Hei!".
   Daca o persoana va este apropiata, si observati ca va "inseala" sau va minte, va puteti da seama singuri ce va urma.
   Nu incercati sa mai luati legatura cu ele, sa le raspundeti inapoi in orice chip: verbal, virtual.
   *Ele sunt fiintele care sunt josnice, observa ca suntem superioare lor, si doresc sa va aduca la acelasi "nivel" cu ele*
   Stergeti-va din memorie fiinta respectiva. Va fii greu, dar cu putina staruinta, va disparea. :)

Răzbunare?

   Ce înţeleg majoritatea prin "răzbunare" ?
Persoanele rănite sunt în majoritate şi răzbunătoare, dar aceasta nu este singura opţiune. 
   Iertarea este altă opţiune, care, deşi nu este foarte folosită după o faptă care le-a facut rău, care le-a pus într-o situaţie jenantă sau au suferit în urma unui conflict; iertarea nu le este neapărat o opţiune.
   Uitarea şi nepăsarea a celor întâmplate este cea de a 3-a opţiune, folosită de toate persoanele care au un caracter puternic. Alături de aceasta, se află fiinţele care vor sa fie un exemplu, un model pentru cei răniţi si căzuţi la pământ.
   *Prin autoîncredere şi caracter exemplar, daţi frâu liber uitării şi puteţi trece mult mai uşor peste majoritatea suferinţelor*