Noi, ființe umane ce suntem predestinate pieirii, imperfecțiunea este haina ce ne îmbracă atât trupul cât și caracterul...
Odată cu imperfecțiunea vin și greșelile, fapte pe care le facem fie ca vrem, fie ca nu..
Greșim, e ceva normal firii omenești s-o "dăm în bară" și să încercăm pe urmă să îndreptăm ce am stricat. Dar ce se întâmplă când nu vom putea schimba faptul ca un lucru a fost eronat și nu poate fii refăcut? Ce se întâmplă când acele lucruri sunt sentimente.. ele vor mai fii vreodată reîntregite? Exact, nu...
Cum de am ajuns să distrugem ceea ce înainte ne putea reda zâmbetul pe buze, ceea ce ne făcea să tresărim de fericire și ne umplea sufletul de bucurie? De ce facem asta? De ce ne rănim singuri?
Poate o facem cu intenție, deși nu gândim.. Tot noi suferim pe urmă.
•Ascundem toate sentimentele și tot ceea ce ține de cele petrecute, ne arătăm nepăsători și zâmbim, cu greu, dar uite c-o facem... După un timp, realizăm ca trecem peste, că nu ne mai poate rănii absolut nimic din tot ceea ce înainte ne sfâșia pe dinăuntru, deși, după cum am zis mai sus: "zâmbim, cu greu", uite că reușim.
Trecutul ne este un model, rău sau bun, dar este un model din care trebuie să învățăm, să fim atenți să nu repetăm ceea ce am făcut, să nu retrăim cele întâmplate o a doua oară.
Suntem oameni și ca fire suntem sortiți greșelilor. Atenție la cât de proporțională este acea " greșeală ", ca să puteți s-o îndreptați.
Odată cu imperfecțiunea vin și greșelile, fapte pe care le facem fie ca vrem, fie ca nu..
Greșim, e ceva normal firii omenești s-o "dăm în bară" și să încercăm pe urmă să îndreptăm ce am stricat. Dar ce se întâmplă când nu vom putea schimba faptul ca un lucru a fost eronat și nu poate fii refăcut? Ce se întâmplă când acele lucruri sunt sentimente.. ele vor mai fii vreodată reîntregite? Exact, nu...
Cum de am ajuns să distrugem ceea ce înainte ne putea reda zâmbetul pe buze, ceea ce ne făcea să tresărim de fericire și ne umplea sufletul de bucurie? De ce facem asta? De ce ne rănim singuri?
Poate o facem cu intenție, deși nu gândim.. Tot noi suferim pe urmă.
•Ascundem toate sentimentele și tot ceea ce ține de cele petrecute, ne arătăm nepăsători și zâmbim, cu greu, dar uite c-o facem... După un timp, realizăm ca trecem peste, că nu ne mai poate rănii absolut nimic din tot ceea ce înainte ne sfâșia pe dinăuntru, deși, după cum am zis mai sus: "zâmbim, cu greu", uite că reușim.
Trecutul ne este un model, rău sau bun, dar este un model din care trebuie să învățăm, să fim atenți să nu repetăm ceea ce am făcut, să nu retrăim cele întâmplate o a doua oară.
Suntem oameni și ca fire suntem sortiți greșelilor. Atenție la cât de proporțională este acea " greșeală ", ca să puteți s-o îndreptați.
