Trecutul ce se autoinvitã în viitor?

"Oricât aș vrea să te uit, nu pot..."
   Cuvinte ce te pun pe gânduri, vorbe ce-ți aduc amintiri atât bune cât și rele; care te fac să zâmbești larg sau să plângi amarnic...
   Eu, personal, am o vorbă, pe care nu mi-o voi însuși, deoarece nu am "dreptul de autor" asupra sa, dar ea sună cam așa: "Dacă pleci, ai grijă la prag, pentru că, daca te vei împiedica de prag, vei venii înapoi să-ți pansez rănile" .
De ce mereu când trecutul ne bate la ușă, mereu îi deschidem? De ce facem mereu asta și ajungem să suferim dinou și dinou, până ce ne vom învăța că "din trecut avem doar de învățat, nu și de repracticat ceea ce am făcut"...
   În ultimul timp, am fost căutat de anumite persoane care m-au format ca persoană, mi-au definit caracterul pe care îl arăt zilnic fără oprire și care îl pot numii " un experiment reușit ".. De ce spun acestea? Pentru că am reușit să trec peste faptele și toate greșelile din trecut, și nu doar că am învățat din ele, ci pe majoritatea le-am retrăit.
   După cum spuneam, dacă o persoană pleacă din viața voastră cu un motiv, se va întoarce cu o scuză, care să fi-ți siguri că vă va înmuia pe moment...
Sfatul meu în această postare?
*Indiferent de cine îți va răscoli trecutul și va încerca să își facă apariția și în viitorul vostru, nu-i acordați așa ușor o a doua șansă, pentru că niciodată nu-i veți știi motivele și scopul ce a adus acea persoană înapoi*