Importanţa unei dorinţe de viitor.

   Idealul reprezintă cea mai mare dorinţă de viitor a unei persoane; o ţintă, un scop pentru care, absolut orice persoană ce-şi doreşte cu adevărat acel lucru este dispusă să facă anumite compromisuri, sacrificii, pentru a-şi atinge acel obiectiv.
   *Idealul, pentru mine, reprezintă un scop pentru care merită să muncesc, să mă chinui, să îmi forţez limitele, dar pe care voi putea într-un final să-l ating.*
   A ne îndrepta către un ideal, a aspira către o anumită ţintă, ne formează caracterul, ne întăreşte modul de a gândi şi de a acţiona în majoritatea situaţiilor; şi cel mai important, ne defineşte ca persoană.
A avea un ideal însă reprezintă o valoare morală, privilegiată, în jurul căreia se desfăşoară multă pasiune, accentuând autoîncrederea; este o condiţie de neocolit a echilibrului psihic, care ne dă impulsul de a ne autodepăşi.
   Nimic măreţ nu se poate forma în lipsa acestui mic lucru, dar ce poate avea un impact major in vieţile noastre. Fiecare dintre voi are un mic/mare ideal, o aspiraţie pe viitor, deşi cel puţin 50% nu se vor strădui pentru el... Încercaţi, rezultatele pot fi neaşteptate, dar cu siguranţă vor fi binevenite şi apreciate pe urmă, indiferent de numărul greutăţilor peste care aţi trecut.

Relaţii cu greutăţi?

   "Așa cum deja înțelegeți, o viață întreagă de om nu poate avea numai momente pozitive. Este inevitabil ca un om să nu sufere măcar o dată din dragoste, la fel de bine cum și sentimentul respingerii este inevitabil. Toate emoțiile pe care le simțim, oricât de minunate sau de dureroase ar fi, fac parte din experiența noastră ca oameni și chiar ne îmbogățesc trăirile" - psiholog Popă Anca.
   În fiecare relație sunt suișuri și coborâșuri, certuri și împăcări; momente grele și critice, cât și momente splendide, în care s-au format amintiri pe care, cei doi, ori le vor ține minte cu drag, ori le vor regreta.
    Cel mai greu este să ți o relație când doar unul dintre voi trage, luptă pentru ea; dar greutatea în sine este uneori un îndemn mai mult pentru încercare, și tocmai când nu există încă siguranță în relație, stabilitate, armonie; cuplurile, în general, au parte de certuri, gelozii nesemnificative, și în alte cazuri, se ajunge la despărțire...
   Personal(poate n-o să fiu singurul care face asta) pun ca "baze ale unei relații", precum lui Titu  Maiorescu, ce afirma că: " poezia trebuie să îndeplineasă 2 condiții"; în cazul de față, pentru mine, o relație trebuie să fie construită și axată pe: încredere și sinceritate.
Nu cer/cerem foarte mult; dacă există încredere, geloziile se diminuează aproape de valoarea nulă(iar fără gelozii, o mică/mare parte din certuri dispar). Tot în cazul încrederii intervine și libertatea celor doi.
Cât despre sinceritate, tind să cred că 99% dintre voi nu suportă să afle ca persoana ce vă este alături v-a mințit...
   Dacă cele două "baze" nu există sau sunt încălcate, relația va fi în declin, vor apărea certurile, partenerii vor fi mereu nervoși, frustrați pe acest lucru; sentimentul cald de armonie și înțelegere va fi înlocuit cu cel al mâhnirii și o atitudine rece, sumbră unul față de celălalt...
   Aveți încredere în cei ce vă sunt alături, nu-i presați cu nimic ce este peste limită, și până și cea mai critică "scenă" a relației va fi trecută cu vederea în scurt timp.
  

Primul cufăr cu amintiri.

"Cum au trecut atâţia ani? Sunt aproape adult, iar eu nu mi-am planificat mai nimic pe viitor... Oare ce am să fac? Oare cu ce o să-mi ocup timpul după terminarea liceului? Mă voi descurca? Voi fi un adult competent?"
Îmi amintesc când eram la o vârstă fragedă, 5-6 anişori, nu ştiam prea multe, eram distrat de toate, ştiţi şi voi, momentele când abia începi să cunoşti lumea. Am început să deschid ochii cât mai larg, şi să observ cât mai multe...
Eram copil, fără prea multe cunoştinţe; observam, dar nu asimilam şi nu stăteam să mă gândesc la prea multe; tot ceea ce ştiam era: joaca.(Ce putea face un prunc de 6 anişori înafară de a se juca?)
Încă primesc "flash-uri" ale memoriei, imagini şi scene ce mi-au înfrumuseţat copilăria; copii, vecini, prieteni ce mi-au ridica mereu moralul şi care mă învăţau de fiecare dată câte ceva nou sau mă ajutau să îmbunătăţesc ceea ce ştiam. Eram foarte deschis, foarte vesel în acele vremuri. Atunci problemele pentru mine erau chestiuni şi acţiuni antice, nemaiîntîlnită; lucru ce-mi uşurau zilele şi-mi înveselea copilăria.
Nu foarte mult a luat această veselie, libertatea nesfârşită, viaţa fericită şi fără griji. La vârsta de 7 ani am început şcoala, un alt tărâm nou, necunoscut, ce înainte, din vorbă în vorbă, din poveşti în poveşti, mi-am dat seama că-mi va acapara o mare parte din tot timpul liber pe care-l aveam; dar nu-mi făceam griji. "Am fost crescut şi învăţat să-mi înfrunt greul şi să ies izbăvitor din cele mai grele momente."
Îmi amintesc cum, în prima zi, eram foarte calm, schiţam un zâmbet doar când vedeam o persoană cunoscută. Nu prea eram vorbăreţ, stăteam uneori singur în bancă sau la geam şi priveam veselia copiilor, îi priveam cum alergau, cum se jucau; vedeam tot.
  Eram tipul distant, dar acest tip de caracter mi-a fost benefic. Am învăţat să cunosc o persoană doar observându-i comportamentul, obiceiurile, gesturile. Clasele primare, pentru mine cât şi pentru mulţi alţii, au fost un start detaşat, ce mi-a deschis orizontul în observare şi în limita cunoştinţelor, deşi eram doar un copil speriat în a cunoaşte alte persoane, alţi indivizi pe lângă cei cunoscuţi.
"Timpul mi-era împărţit, gândirea-mi era satisfacută cu noutăţi ce îmi îmbunătăţeau cultura. Aveam întrebări, din ce în ce mai multe; la unele primeam răspuns, la altele nu... Dar ştiam că voi primi şi alte răspunsuri, pe parcurs, de aceea voi fi mereu pregătit cu cât mai mult întrebări."

Există prietenie între o fată și un băiat?

   Titlul acestei postări ne pune pe majoritatea sub semnul întrebării, nu foarte mulți știind să explice dacă da sau nu, dacă poate sau nu poate fi prietenie între o fată și un băiat. Analizând toate răspunsurile primite, am observat că sunt 50/50, contradictorii pănâ în cele mai mici și nesemnificative detalii.
Doresc să vă spuneţi și voi părerea în legătură cu acest subiect, secțiunea de comentarii este dispusă pentru acest lucru, pentru orice tip de utilizatori: conectați sau anonimat. Doresc să începem să comunicăm puțin, lăsaţi-vă gândurile și opiniile voastre.
   După cum spuneam, jumătate dintr-o mulţime vor fi de părere că: "Da, cei doi pot fi prieteni, nu există nicio problemă în asta"; iar cealaltă jumătate vor spune, ceea ce, pănâ și o persoană care n-a întâlnit acest caz își poate da seama, un răspuns generalizat: "Nu poate fi , deoarece până la urmă, unul dintre ei se va îndrăgosti de celălalt"; adevărate fiind ambele răspunsuri, deși sunt contradictorii.
De ce spun acest lucru? De ce le aprob pe amândouă? Hai să generalizăm puțin situațiile:

• "Există prietenie între un băiat și o fată"

  Da, aici pot aproba cu desăvârșire. Sunt anumite cazuri speciale în care o relație nici nu poate apărea sau sunt șanse foarte mici ca aceasta să apară, după cum spunea profesoara mea de fizică: "minuscule".

1. Unul dintre aceste cazuri este prietenia dintre foști iubiți, sentimentele fiind total epuizate, rămânând doar cele care mai pot ține prietenia dintre cei doi.
2. Un alt caz poate fi când cei doi nu "dețin" interese comune, prietenia fiind doar una amicală, monotonă, simple cunoștiințe care nu prea au tangențe și vorbesc doar atunci când se întâlnesc...
3. Cel mai sigur caz în care cei doi nu pot avea o relație sunt când ambii sunt deja căsătoriți, fiecare cu familie proprie, oameni ai vârstei mijlocii, iar șansele ca o relație să apară sunt extrem de mici.

• "Nu poate fi prietenie între cei doi, intervenind dragostea"

   Acest răspuns este afirmat total, deoarece cel puțin 80% dintre voi ați văzut sau ați fost puşi în această situație. Chiar dacă este vorba de persoana de sex feminin sau masculin, unul dintre ei sigur va suferi. De ce? Pentru că nu vă veți putea ține firea și acel mic/mare secret, nu puteți controla voi sentimentele, ele apar fie că vrem sau nu... Veți deveni din ce în ce mai geloși/geloase pe viitorul/viitoarea pretendent/ă, veți suferi din ce în ce mai mult, din păcate...

   Părerea mea este că poate exista prietenie între cei doi, indiferent de situații, iar dacă vreodată va fi vorba de o relație, știți cum e: "Cele mai frumoase relații de dragoste apar din simple prietenii".

   Voi ce părere aveți? Există și alte cazuri în prima "dezbatere"? Putem schimba  unele lucruri în cel de-al doilea caz? Lăsați-mi gândurile voastre, opiniile voastre,  hai să comunicăm puțin.