De ce trebuie sa jignim?

   In una din zilele precedente am facut un mic test asupra clasei mele, fata de care-mi cer scuze pentru acest lucru.
Testul consta intr-un lucru total banal, dar pe care l-am mai observat de curand, atacurile verbale asupra fizicului. Planul meu a fost de a-mi lasa parul in voia sortii, sau mai bine zis, nearanjarea sa in acea zi.
   Ce pot spune, ca in orice clasa de gimnaziu/liceu/facultate exista cel putin un clown care amuza clasa doar prin simpla deschidere a gurii. Ei bine, in colectivul clasei mele sunt mai multi, nu doar unul.
Fireste ca, vazandu-ma nearanjat, au inceput sa faca glume, unele reusite, altele proaste; dar nu aceasta este ideea ce vreau s-o transmit. Glumele acelea le-am "gustat" cu usurinta, intorcandu-le pe acelasi ton si cu acelasi zambet larg cuvinte pe care acestia le accepta la fel de usor precum pot "tranti" altora glume si jigniri fara sa le pese.
   Ce vreau sa transmit cu adevarat prin aceasta postare este ca, orice gluma, jignire sau mod gresit de exprimare a in legatura cu defectele sau calitatile unei persoane, pot fi percepute de cel jignit in 3 moduri:
-> Primul mod de a percepe o gluma sau jignire este abordat de majoritatea persoanelor; un mod pe care-mi place sa-l numesc modul "reintoarcerii", si consta in, dupa cum ii spune si numele, reintoarcereacu o alta jignire, doar pentru ca acesta sa nu para mai prejos.
-> Ce de-al doilea mod consta in primirea jignirii si in acceptarea sa; un mod prin care-ti interiorizezi gandurile si accepti acea insulta ca pe un "Salut!"
-> Ce de-al treilea mod este cel in care persoana jignita sa-si exteriorizeze emotiile: plans, furie, crize emotionale, cedari nervoase, etc...
Acest al 3-lea mod este cel care ne poate determina sa luam o hotarare in legatura cu glumitul sau jignitul unei persoane ce nu face parte din grupul de prietenilor de zi cu zi; desi pana si ei se simt cateodata jigniti.
   De ce va spun aceste lucruri? Deoarece nu vei sti niciodata peste ce fel de oameni poti da.
   *Nu jigniti o persoana oarecare doar pentru ca puteti. Incercati sa ganditi asupra cuvintelor ce doriti sa le impartasiti, iar daca nu puteti spune cel putin un lucru bun, atunci, sfatul meu este sa nu spuneti nimic*

Iertare.

   Drumul nostru prin viață trece prin oamenii pe care-i întâlnim. Unii ne ajută, ne ridică din condiția noastră de tineri ignoranți si ne deschid calea. Unii ne împing spre drumul maturizării, în timp ce alții ne împing pur și simplu.
   Atunci când gestul nu coincide cu așteptările noastre, sufletul se rănește și din rănile sale apar ranchiuna și frustrarea. Nu toți cei care ne fac rău sunt rău-intenționați, după cum nici cei care ne fac bine nu ne sunt în mod necesar protectori.
   Toate legile morale te îndeamnă să ierți și să mergi mai departe, dar niciodată nu este ușor. Binelui îi căutăm scuze, luăm în calcul probabilitatea unei fericite coincidențe, dar răului nu îi căutăm niciodată circumstanțe atenuante.
   *Consider că înainte de a urâ sau a ierta trebuie să înțelegem cu adevărat sensul lucrurilor care ni se întâmpla. Să ținem minte, pentru a nu crea noi ocazii de a fi nefericiți. Și să iertăm, ca să putem merge mai departe fără atât întuneric în noi.*

Capitolul 2. "Minciuni personale"

   Stau si ma gandesc mereu asupra anumitor actiuni facute, asupra multor alegeri luate atat dupa beneficiile lor, cat si dupa placerea de a face acea viitoare "greseala".

   Multe persoane vor fii mereu asa cum au fost invatate: bune, rele, timide, tupeiste; aceste criterii tinand doar de familia in care a crescutsi de anturajele pe care le-a avut indelungul copilariei/adolescentei.

   Tanjesc... Retraiesc momentele vechi asupra persoanei dragi pe care o puteam numii "prietena".

   Ma mint singur, atat asupra faptului ca nu am nevoie de o persoana langa mine, cat si a faptului ca mereu, cand am fost pus in situatia "dificila" de a alege intre persoana "iubita" sau o prietena apropiata, mereu am ales sa resping sentimentele si sa renunt la acele dragi atractii intre mine si persoana respectiva...

   Mereu ma regasesc in urmele amintirilor, care ma vor urmarii toata viata, deoarece nu sunt in puteri sa scap de ele. 

   De fiecare data am aprobat faptul ca-mi este mai bine singur... De ce? Pentru ca-mi este teama... Teama de faptul ca voi ramane dezamagit, singur in coltul meu, ca odinioara de altfel, dar aceasta va fii o alta povestire.

   *Nu-mi urmati exemplul de a sta inchisi in voi si de a va minti asupra faptului ca va este mai bine singuri... Acest lucru "minor" pentru unii, va fii letal pe parcursul anilor ce vor urma*