Stau si ma gandesc mereu asupra anumitor actiuni facute, asupra multor alegeri luate atat dupa beneficiile lor, cat si dupa placerea de a face acea viitoare "greseala".
Multe persoane vor fii mereu asa cum au fost invatate: bune, rele, timide, tupeiste; aceste criterii tinand doar de familia in care a crescutsi de anturajele pe care le-a avut indelungul copilariei/adolescentei.
Tanjesc... Retraiesc momentele vechi asupra persoanei dragi pe care o puteam numii "prietena".
Ma mint singur, atat asupra faptului ca nu am nevoie de o persoana langa mine, cat si a faptului ca mereu, cand am fost pus in situatia "dificila" de a alege intre persoana "iubita" sau o prietena apropiata, mereu am ales sa resping sentimentele si sa renunt la acele dragi atractii intre mine si persoana respectiva...
Mereu ma regasesc in urmele amintirilor, care ma vor urmarii toata viata, deoarece nu sunt in puteri sa scap de ele.
De fiecare data am aprobat faptul ca-mi este mai bine singur... De ce? Pentru ca-mi este teama... Teama de faptul ca voi ramane dezamagit, singur in coltul meu, ca odinioara de altfel, dar aceasta va fii o alta povestire.
*Nu-mi urmati exemplul de a sta inchisi in voi si de a va minti asupra faptului ca va este mai bine singuri... Acest lucru "minor" pentru unii, va fii letal pe parcursul anilor ce vor urma*
