*
Te-ai dus şi tu, huh? Bravo, ai făcut o faptă la fel de previzibilă ca a celorlalte persoane. Te-ai îndepărtat uşor, uşor.. apoi ai dispărut. Te-ai ascuns de ceva? Ţi-a fost teamă de acel "ceva"? Te-ai ascuns de mine..
E greu, când te chinui să capeţi încrederea cuiva, iar apoi totul pică şi se destramă pe motive minuscule, dar totuşi atât de mari pentru tine. Dacă ai plecat şi tu, crezi că ai făcut ceva bun? Că ai scăpat de o pacoste care a ajuns să ţină la tine? Nu, dragă, chiar deloc. Dar se pare că uneori cuvintele sunt de faţadă, şi oricât de clare ar fi "dovezile" şi motivele ce ţi se oferă pe tavă, tot una şi bună o ţi pe a ta.
"Totul ţine de tine", îţi mai aminteşti? Ei bine, cam aşa a şi fost. Lipsă de indulgenţă, de implicare, de atenţie. Ai lăsat tot pe umerii altora, crezând că astfel tu o să ieşi bine, triumfaşă peste orice moment, şi normal, cu argumentele şi cu deciziile luate singură.
Credeai în defecte, şi susţineai că vor fi cauza viitoarelor certuri, probleme.. aşa a şi fost, deşi am încercat să-mi asum maxim orice vină şi să fie bine, venind cu explicaţii detaliate, dar se pare că am făcut toate aceste eforturi degeaba.
Ai apărut aşa de spontan în preajma mea.. şi tot în acest mod ai plecat, te-ai evaporat.. şti cum îi, măcar un "rămas bun" ar fi fost de ajuns, dar se pare că eforturile mele nu au fost suficiente pentru a primi măcar o formulare de adio.
Am încetat să mai sper la ceva mai mult, poate aşa e mai bine... Rămas doar cu gânduri înceţoşate şi întrebări fără răspuns, mă îndrept către acel loc minunat.. Sunt mai norocos ca niciodată. Văd siluete asemănătoare mie, dar sunt aşa de departe de acel loc... Oare cât mai am până la el? *
