22 nov. 2014

Ocolirea adevărului.

Minciuna.
   Simplitatea acestui cuvânt poate cauza extrem de multe probleme.
   Toate pornind de la semnificaţia sa, devin una cu neîncrederea, persoanei care a fost minţite i se va diminua credibilitatea şi îngaduirea faţă de voi.

   Gândind că,  odată ocolind un adevăr important pentru el/ea, nu se va mai putea baza pe voi, prin simplul fapt că aţi dezamagit-o odată...

   Oricât de dureros ar fi adevărul, iar persoana minţită ştie că se poate baza mereu pe tine, nu ezita să i-l spui. Va avea tendinţa de supărare, dar ştie că ai dreptate.
  
    Dacă greşeşti, şi ajungi în stadiul în care sa-ţi minţi persoanele apropiate, cu orice fel de "minciunică", ai grijă să-ţi afirmi propria greşeală într-un timp cât mai scurt, fără să-ţi fie frică de ceea ce vor crede sau vor spune persoanele respective.