Ştii, mi-ai spus ca nu pot sta prea mult lângă tine sau lângă o persoană oarecare pentru că o voi plictisi sau o voi demoraliza cu tâmpeniile mele. Mi-ai mai spus că, dacă ar fi să rămân, vei avea grijă să nu plec vreodată, să luptăm amândoi pentru ceea ce am numit "prietenie". Acum ce facem?
Stau şi mă gândesc la clipele când vorbeam constant, momentele când nu putea exista o clipă de linişte în conversaţiile noastre. Mereu găseam alte subiecte, alte gânduri despre care să putem discuta. Mereu mă încurajai să continui până şi cu cea mai simplă tâmpenie, chiar şi atunci când nu ştiam unde vom/voi ajunge. Am avut clipe în care ne contraziceam până în cel mai mic atom al lucrului respectiv, dar puteam învăţa din acele "certuri". Acum ce facem?
Dileme le discutam împreună, problemele le dezbateam mereu, le dădeam ca exemple pentru altele mai mari, le accentuam când aveam noi nevoie de ceva trecut, de o problemă ce ne-a dat bătăi de cap, dar care ne-a format caracterul, puţin cate puţin... Acum ce facem?
Ne-am omorât mereu timpul doar ca să ne ascultăm reciproc (din partea mea, o făceam cu plăcere), ne-am sfătuit si ne-am ajutat atunci când nimeni nu ne-a putut spune acele cuvinte, ne-am ţinut morale peste morale şi predici peste predici atunci când nu ascultam sau faceam ceva total irelevant, deşi ştiam amândoi de dinainte cum se va termina. Acum ce facem?
Îţi spun eu ce facem? Ne îndepărtăm pe zi ce trece tot mai mult, neştiind motivul, neştiind de ce continuăm să facem acest fapt... Tu ce zici, ştii de ce?
A trecut ceva vreme de când nu am mai facut nimic din cele spuse mai sus, oare de ce? Mă tot gândesc dacă există un răspuns concret la această întrebare: "de ce?". Poate am fost eu de vina, nu neg, pot fi imposibil cateodată, dar tu ştiai asta, şi acceptai fără să-mi reproşezi ceva. Sau poate m-am schimbat în ceva mai rău? Nu ştiu, nu am observat, aştept ca tu să-mi spui... Simt de o vreme bună o schimbare bruscă de ataşament, simt ceva rece între noi..
Sunt afecte ce ţin o prietenie bine strânsă, dar oare noi mai avem acele sentimente? Oare mai există acolo o mică fărâmă de ataşament între noi? Sau a apărut deja distanţarea şi dispreţul? Cum am ajuns în acest stadiu după toate cele întamplate? Sunt eu de vină?
Mereu întrebări fără răspuns, uneori îs sătul de ele... Mai ales în cazul de faţă, când observ persoane de care m-am ataşat enorm în decursul timpului, cum pleacă şi lasă în urmă doar dureri, ranchiună şi un imens gol sufletesc...
Nu ţin pe nimeni lângă mine cu forţa, dar cei care au plecat sau vor să plece, măcar lăsaţi în urma voastră acel mic motiv, care să mă poată lămuri şi să mă înveţe ceea ce am făcut sau aş putea face greşit. Oricum, le mulţumesc tuturor ce mi-au fost, îmi sunt şi îmi vor fi alături.
Stau şi mă gândesc la clipele când vorbeam constant, momentele când nu putea exista o clipă de linişte în conversaţiile noastre. Mereu găseam alte subiecte, alte gânduri despre care să putem discuta. Mereu mă încurajai să continui până şi cu cea mai simplă tâmpenie, chiar şi atunci când nu ştiam unde vom/voi ajunge. Am avut clipe în care ne contraziceam până în cel mai mic atom al lucrului respectiv, dar puteam învăţa din acele "certuri". Acum ce facem?
Dileme le discutam împreună, problemele le dezbateam mereu, le dădeam ca exemple pentru altele mai mari, le accentuam când aveam noi nevoie de ceva trecut, de o problemă ce ne-a dat bătăi de cap, dar care ne-a format caracterul, puţin cate puţin... Acum ce facem?
Ne-am omorât mereu timpul doar ca să ne ascultăm reciproc (din partea mea, o făceam cu plăcere), ne-am sfătuit si ne-am ajutat atunci când nimeni nu ne-a putut spune acele cuvinte, ne-am ţinut morale peste morale şi predici peste predici atunci când nu ascultam sau faceam ceva total irelevant, deşi ştiam amândoi de dinainte cum se va termina. Acum ce facem?
Îţi spun eu ce facem? Ne îndepărtăm pe zi ce trece tot mai mult, neştiind motivul, neştiind de ce continuăm să facem acest fapt... Tu ce zici, ştii de ce?
A trecut ceva vreme de când nu am mai facut nimic din cele spuse mai sus, oare de ce? Mă tot gândesc dacă există un răspuns concret la această întrebare: "de ce?". Poate am fost eu de vina, nu neg, pot fi imposibil cateodată, dar tu ştiai asta, şi acceptai fără să-mi reproşezi ceva. Sau poate m-am schimbat în ceva mai rău? Nu ştiu, nu am observat, aştept ca tu să-mi spui... Simt de o vreme bună o schimbare bruscă de ataşament, simt ceva rece între noi..
Sunt afecte ce ţin o prietenie bine strânsă, dar oare noi mai avem acele sentimente? Oare mai există acolo o mică fărâmă de ataşament între noi? Sau a apărut deja distanţarea şi dispreţul? Cum am ajuns în acest stadiu după toate cele întamplate? Sunt eu de vină?
Mereu întrebări fără răspuns, uneori îs sătul de ele... Mai ales în cazul de faţă, când observ persoane de care m-am ataşat enorm în decursul timpului, cum pleacă şi lasă în urmă doar dureri, ranchiună şi un imens gol sufletesc...
Nu ţin pe nimeni lângă mine cu forţa, dar cei care au plecat sau vor să plece, măcar lăsaţi în urma voastră acel mic motiv, care să mă poată lămuri şi să mă înveţe ceea ce am făcut sau aş putea face greşit. Oricum, le mulţumesc tuturor ce mi-au fost, îmi sunt şi îmi vor fi alături.
